Plînge iarăşi cerul
printre văi şi dealuri.
A uitat pămîntul,
unde se revarsă
ura şi cuvîntul.
Negri flori, reflectă gîndul...
ori ne plouă,
ori e soare,
bate vantul.
VERDE moare...
În absenţa cuvintelor
rupe iarba frunze sure,
ramuri verzi se rup şi cad
iar pămîntul negru strigĂ!
Opreşti din plîns o pasăre,
animalele suspină,
printre trunchii de copaci.
Doamne! ce sen'tîmplă!?
am ajuns sa ne mîncăm pentru a ta moşie..
cel ce'agoniseşte pe spinarea noastră,
mai bine moare, decît...
să'mpartă cu cel ce n'are.
