Nimic deosebit. Din seria - poezii nebune

Într-o zi plină de soare
Eu pe tine te-am văzut,
Tu-mi zîmbeai din depărtare
Eu gîndeam cum să te f*t.

Și mergînd încet, încet,
Cu priviri amețitoare
Ma-m trezit,
Eu în pat.
Și tu la mine-ntre picioare.

Din vis, în gînd şi-n viaţă.

Azi o săruţi, şi-i spui că o iubeşti...
Dar mîine? Uiţi şi'ncepi să o urăşti...
De ce nu poţi să fii cel de altă dată,
Ce-o sărutai cu pasiune...
Şi-i jurai credinţă tu.

Cel ce-o visai în fiecare noapte,
Si vroiai să doarmă lîngă tine.
Te-ai îndrăgostit copilăreşte.
Acum cu'absenţa ta-i provoci durere.

Nici în vis nu o mai cauţi...
De ce?
De ce astăzi, o iubeşti mai mult ca mîine?
De ce dragostea ta, moare.

Şi'acum ce faci?
O laşi aşa să plece?
Te-ai rugat tu nopţi întregi,
Ca s-o săruţi, să te întorci, să pleci?

Unde ne'ndreptăm?

Plînge iarăşi cerul
printre văi şi dealuri.

A uitat pămîntul,
unde se revarsă
ura şi cuvîntul.
Negri flori, reflectă gîndul...

ori ne plouă,
ori e soare,
bate vantul.
VERDE moare...

În absenţa cuvintelor
rupe iarba frunze sure,
ramuri verzi se rup şi cad
iar pămîntul negru strigĂ!

Opreşti din plîns o pasăre,
animalele suspină,
printre trunchii de copaci.

Doamne! ce sen'tîmplă!?
am ajuns sa ne mîncăm pentru a ta moşie..

cel ce'agoniseşte pe spinarea noastră,
mai bine moare, decît...
să'mpartă cu cel ce n'are.

Poezie din viaţă, pentru viaţă...

Mă trezesc în noapte,
Afară e pustiu.
Mă aşez lîngă fereastră
şi încep să-ţi scriu...
Cine ştie,
poate cîndva la miez de noapte,
te vei trezi şi tu ca mine,
şi vei începe'a scri.
Privesc spre ceru'i gol,
Şi-o lună plină,
De parcă pămîntu-i viu,
Şi stelele suspină...
Eu mă ridic mai sus,
poate undeva departe
'n zări îndepărtate,
lumina ta se va aprinde,
şi-ar fi posibil
în văzul ochilor'nchiși
chipul tău să mă cuprindă.